Plâns de ploaie verde
de Camelia Radulian
În multa, nerostita vieţii vină,
Când ne-o cădea zăpada peste frunţi,
Or să ne crească-n braţe patru punţi
Şi-o să ne ştergem ochii de lumină.
Înveșmântaţi în sarea astei lumi,
Iubitul meu, cui oare o să-i pese?
Păienjeni albi pe nume ne vor ţese
Răcoare de castani şi de aluni.
Voi spune-atunci: adună-mă cu mâna
Din praful primăverii, dacă treci,
Şi fă-mi pe trup cu talpa ta poteci,
Măceşii să mă zgârie şi luna.
Să laşi în ochiul stâng vreo cinci săruturi
Şi zece mai rănite-n ochiul drept
Să ştiu atunci: pe tine te aştept
Sau frunzele de măr prin care fluturi?…
Să-ţi aminteşti că nu mi-ai fost de-ajuns
Când sălciile în scânduri ne vor pierde
Neauzitul plâns de ploaie verde
Ne va fi frig şi… nu mi-ai fost de-ajuns.
Superb!