Pământean, nelumesc
de Camelia Radulian
Te iubesc scotocind în amurg de cetăți
Prin creneluri subțiri, desenându-te fin
Pe o stradă de rând, sub o umbră de pin:
Te iubesc princiar, doamna mea.
Zvârcolit te iubesc, te respir fumegând
Când îmi pui pe obraz, nufăr cald, fruntea ta
Te iubesc în genunchi și în albul de nea
Nelumesc și suav, draga mea.
Mă-nfior,omenesc , așteptând printre ploi
Cu o mână de flori , neputând să mă cert
Că lipsindu-mi prea mult, nu mai știu să mă iert
Și trăiesc, respirând lumea ta.
Ce aripi mi-ai cusut pe sub coasta de rând
Și otrăvuri mi-ai pus în paharul cu ani
Că te-adun, nefiind, dintre flori de castani
Și te pierd prin ninsori, blânda mea.
Nelumesc și flămând, pământean te iubesc
Ca un strugure-n vii, ca un rege la geam
Ca psaltirea în cruci, ca o ploaie pe ram
Noaptea vieții-mi de orb, doamna mea …