lua-te-ar dracu, sufletul meu, sfâșierea mea albă, femeia mea pierdută, Tamara… citeste continuarea
Nostalgicul emblematic, pur, etalon, e cel care vorbeşte DOAR despre nenorocitul ăla de serviciu pentru toţi, (agronom, dacă se poate, citeste continuarea
Adu-mi sticla mea cu iluzii, femeie, să mă îmbăt din nou, să uit cum treci ca o vacă bătrână prin casa noastră de praf, cum îți atârnă ștreangul cărnii în jurul oaselor fără putere, cum gâfâi mergând și te ții cu mâna de inimă, urâto, uite cum te reverși cu riduri cu tot peste toate zilele mele de doliu, în care nu pot să cred...
citeste mai departe ...
O vedeam adesea, cuibarita de frig langa acelasi trunchi de copac, cu genunchii stransi la gura si cu capul ascuns intre maini. Murmura cuvinte numai de ea stiute, care se amestecau cu fosnetul frunzelor de toamna si se duceau pana hat! departe, luate de vant, se izbeau de portile caselor si plecau mai apoi pe mahalaua ingusta, lipindu-se de pietrele peste care nu pasea decat...
citeste mai departe ...