Filmele ideale

Filmele ideale
de Camelia Radulian

Am făcut un studiu despre cum ar trebui să arate filmele ideale, în funcție de sexul privitorilor, și iată la ce concluzie am ajuns:

Filmul ideal pentru femei

Mai întâi de toate, eroina principală trebuie să fie foarte frumoasă, dulcică, foarte deșteaptă, harnică, săracă și chinuită. Ea trebuie să aibă o mamă, fie rea, alcoolică, depravată, fie necunoscută, și un tată despre care nu se mai știe nimic. Ea, cel puțin, nu știe, dar ar vrea, și nu are de unde să afle, că nimeni nu-i spune. Parcă ar fi secret de stat!

De eroină trebuie să se îndrăgostească nebunește minim doi bărbați, adică unul bătrân, bogat și urât, altul frumos, tânăr și sărac. Ea se va sacrifica, măritându-se cu bogatul, că așa o obligă o mătușă de care eroinei noastre îi e jenă, fiindcă mătușa o ajutase mult în viață, la teme. Și mătușa, ca orice mătușă lacomă, vrea un teren intravilan de la bogat.

După ce eroina noastră va naște minim un copil, extraordinar de frumos, talentat și premiant, soțul ei, bâtrânul, se va încurca cu o tipă urâtă, intrigantă, penibilă și uneori proastă, după care va afla, prin anumite subterfugii facilitate de bonă și de grădinar, că tatăl ei a fost politician, bancher, rege sau chirurg renumit. Ok, ar putea să fie și CEO de multinațională, corporatist, ceva. Totodată, va afla că tatăl ei îl cunoaște bine pe soțul ei, boșorogul, adică. Va afla și că vărul ei e, de fapt, nepotul amantei soțului ei și că prietena ei cea mai bună e vară de-a doua cu nepoata nașilor ei de cununie, dar și fiica din flori a surorii vitrege a unei mătuși din provincie.
În plus, va afla că sora soțului bătrân a fost amanta tatălui ei, cea care a terminat-o psihic pe mama ei, aceasta din urmă apucându-se de sex necontrolat, băutură, nervi sau alte neajunsuri.
Pe scurt- mama ei își va reveni, soțul ei bătrân și urât va săraci sau chiar va muri, ea se va căsători cu tânărul frumos, care devine între timp foarte bogat și influent la scară regională, dacă nu chiar mondială.

Asta nu e tot : intrevine totuși o dramă neașteptată- copilul ei moare de o boală incurabilă, într-o noapte de Crăciun, cântând colinde și strângând în brațe un cățeluș de pluș. Alb, lățos, simpatic. Finalul filmului îi arată pe cei doi soți, alături de cei 4 copii ai lor, două fete și doi băieți, dintre care doi gemeni, născuți la scurt timp după pierderea primului fiu. Sunt foarte fericiți.
În film vor apărea minim 5 modele de bjuterii scumpe, 4 modele de perdele, 6 de poșete, 5 de canapele de cameră de zi, și 12 de pantofi.

 

Filmul ideal pentru bărbați

Mai întâi de toate, există un erou principal și niște eroi secundari. Bărbați. Femeile nu au ce cauta în filmele pentru bărbați, ele fiind doar apariții pasagere, respectiv în scenele de sex sălbatic. Și vor fi destule astfel de scene.

Eroul principal poate să fie urât ca noaptea, numai să aibă un trapez arogant, pectorali, bicepși și tricepși bine reliefați. Îi trebuie și o freză interesantă, pentru că ea va fi motiv de inspirație pentru bărbatul privitor, nu-i așa. E bine să aibă și un ceas frumos la mâna, fiindcă se va uita des la ceas, pe tot parcursul filmului, mai ales atunci când pune bombe prin birouri sau prin seifuri. Numai în filmele pentru femei eroul se uită la ceas ca să nu întârzie la o întâlnire romantică. Aici nu e cazul.

Filmul trebuie să fie despre o rețea de traficanți de droguri, petrol sau diamante, sau despre un complot politic, chestii pe care eroul principal le va rezolva oarecum facil, fiind în firea lui să rezolve fel și fel de situații complexe, demascând sau omorând toți spionii, toți răii, toți trădătorii. În plus, el se va împrieteni la cataramă cu alți câțiva bărbați cu care va face escalade, raliuri sau chefuri cu multe femei, majoritatea virgine la începutul chefului. În absolut toate ipostazele eroul nostru e lider, are cel mai frumos ceas, cea mai frumoasă iubită, cea mai puternică mașină sport, decapotabilă.

În film vor apărea minim 7 modele de arme de foc, minim 8 modele de mașini ultimul răcnet, 6 modele de ochelari de soare, minim 5 femei bombe sexi – pentru consum ocazional. Eroul principal va folosi foarte des armele, dar își va rezolva problemele -preponderent prin lupta corp la corp, împărțind cu dibăcie letală pumni și picioare. În timpul luptelor se va da des peste cap și își va lovi dușmanii din aer. Dușmanii vor geme, se vor panica și vor fi absolut penibili. Cei mai mulți oponenți vor muri în urma unui singur pumn primit direct în nas sau peste zona incisivilor.

Eroii din film vor apărea cu ochelari de soare în cele mai multe scene. Eroului principal îi vor muri câțiva aliați, prieteni foarte buni, el va fi distrus, va intra în depresie, va scrâșni din dinții lui perfect albi, după care se va ambiționa să îi răzbune. Va fi și el rănit, dar își va reveni aproape instantaneu, după ce iubita lui îi va scoate glonțul din umăr, pe loc, direct cu mâna, nici măcar dezinfectată, și îl va bandaja cu o cămașă ruptă. Oricum, ideea e că el are o imunitate de fier și asta îl va ajuta enorm să își distrugă potrivnicii.

Finalul filmului îl arată jucând fotbal cu cei 6 fii ai lui, toți băieți, apoi luând o pauză pentru a savura un pahar de whiskey cu gheață și pentru a discuta afaceri. Obligatoriu va intra în scenă soția lui, o bombă sexi desăvârșită, care va ține în brațe un prunc bucălat. Bomba sexi își va mângâia insinuant soțul pe piept, va geme ușor și îi va face cu ochiul, în timp ce îi va da un ziar și câteva dosare, apoi va pleca, grațioasă și nobilă, lăsându-l să-și continue munca la birou, în compania unor oameni de afaceri de importanță planetară.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *