Cel din urmă dezastru
de Camelia Radulian
Am ars împrejmuirile mele. Erau cărunte.
În cenușa lor am aprins o țigară de foi
și poate o frântură de Bach,
nu mai știu.
Toamnă.Tu nu ești.
Sângele îmi șiroiește
gări năpădite de frunze.
Cer fracturat.
Plouă femei triste din mâini.
Pielea mea e un caiet
în care închid
cel din urmă dezastru:
te iubesc.