Proza mea
de Camelia Radulian
Am așteptat să vină noaptea mai repede
”– Fă, fată, fă, scoal’ în sus, că vine popa cu Iordanu’! Dă fuga și dă cu apă pe ochi, că mă faci de râsu’ lumii! Scoal’, fă! N-auzi?” Trăgea, biata, de macatul aspru ca rogojina, iar eu trăgeam de el înapoi peste ochi. ”– Lasă-l, maică, că mai are până ajunge la noi! Mă scol io!” Mirosea în casă a naftalină și a cenușă...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
În uitarea iernilor de odinioară
Există în mulți dintre noi o nostalgie a sărăciei și a suferinței, în special în preajma sărbătorilor de iarnă. Chiar dacă nu a arătat și nu a fost așa, ni se face cumva dor de o bunică albă, încovoiată, cu mâini aspre și noduroase, trăind într-o casă mică, puțină, cu miros de busuioc și de lemn încins. De biscuiții și ciocolățelele ascunse în cizmele uzate,...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Dansează, domnule, dansează…
Sărut mâinile, domniță! Sărbători fericite! Să vă dea Dumnezeu sănătate! – spuse aerului din urma ei, deşi ea zăbovise în faţa lui puţin, doar cât o bătaie de aripă în zumzetul ostenit al peronului dintr-o gară din sud. Mototoli hârtia de un leu în buzunarul întărit de frig şi calculă din nou. Acum am fix treij’ de lei. Fix! Doamne-ajută! O să vină şi trenul...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Pământean, nelumesc
Te iubesc scotocind în amurg de cetăți Prin creneluri subțiri, desenându-te fin Pe o stradă de rând, sub o umbră de pin: Te iubesc princiar, doamna mea. Zvârcolit te iubesc, te respir fumegând Când îmi pui pe obraz, nufăr cald, fruntea ta Te iubesc în genunchi și în albul de nea Nelumesc și suav, draga mea. Mă-nfior,omenesc , așteptând printre ploi Cu o mână de...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
LUA-TE-AR DRACU, TAMARA!
Adu-mi sticla mea cu iluzii, femeie, să mă îmbăt din nou, să uit cum treci ca o vacă bătrână prin casa noastră de praf, cum îți atârnă ștreangul cărnii în jurul oaselor fără putere, cum gâfâi mergând și te ții cu mâna de inimă, urâto, uite cum te reverși cu riduri cu tot peste toate zilele mele de doliu, în care nu pot să cred...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
EU SUNT MIRA…
O vedeam adesea, cuibarita de frig langa acelasi trunchi de copac, cu genunchii stransi la gura si cu capul ascuns intre maini. Murmura cuvinte numai de ea stiute, care se amestecau cu fosnetul frunzelor de toamna si se duceau pana hat! departe, luate de vant, se izbeau de portile caselor si plecau mai apoi pe mahalaua ingusta, lipindu-se de pietrele peste care nu pasea decat...
citeste mai departe ...