Abator de iluzii
de Camelia Radulian
Am minţit când ţi-am spus „trecut”.
De fapt, eşti grinda pe care atârnă
noduri şi noduri în noapte
toate zilele în care nu te-am putut părăsi,
abator de iluzii
şlefuindu-mi zarzării şi nălucile
şi lintiţa bălţii
şi râul care trecea cândva prin spatele ochilor.
Dorm singură cu tine
în fânul hambarelor,
dorm bătrână şi ninsă,
abstractă şi rece,
păpuşa mea de trenţe
cu nisip scârţâindu-mi sub pleoape.
Ţesem împreună
pânze prin poduri.
Fiecare adiere
leagă mai strâns mâinile noastre
în funii.