de Camelia Radulian
Cerul meu ca o brândușă împușcată
Bunicul e sfoară de legat anotimpurile să nu se mai ducă la vale vlaga lui și picioarele prea bătrâne să urce din nou dealul viilor când vine la el primăvara tocmai din aburul unei ciute căutându-l sub frunze. Până în mijlocul mâinii mi-a săpat el un leagăn de lemn. Auzi? Vântul prin el adie. E sfoară bunicul în jurul gâtului meu și acest...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Dangăt cu păr lung
Sunt un oraş cu umblet prin nămeţi Aici îşi cresc drumeţii prunci de grâu Sunt strada nimănui, m-am prins la brâu ca un cuţit cu toţi mesenii beţi. Eu vin din mere şi am dinţi de flori, În ochi am noduri moi ca un pământ săpat adânc în linişti de cuvânt Pe crupa mea stă şaua unor nori. Ziarele-mi beau praful prin bazar Nici veştile...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Dansează, domnule, dansează…
Sărut mâinile, domniță! Sărbători fericite! Să vă dea Dumnezeu sănătate! – spuse aerului din urma ei, deşi ea zăbovise în faţa lui puţin, doar cât o bătaie de aripă în zumzetul ostenit al peronului dintr-o gară din sud. Mototoli hârtia de un leu în buzunarul întărit de frig şi calculă din nou. Acum am fix treij’ de lei. Fix! Doamne-ajută! O să vină şi trenul...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Abator de iluzii
Am minţit când ţi-am spus „trecut”. De fapt, eşti grinda pe care atârnă noduri şi noduri în noapte toate zilele în care nu te-am putut părăsi, abator de iluzii şlefuindu-mi zarzării şi nălucile şi lintiţa bălţii şi râul care trecea cândva prin spatele ochilor. Dorm singură cu tine în fânul hambarelor, dorm bătrână şi ninsă, abstractă şi rece, păpuşa mea de trenţe cu nisip scârţâindu-mi...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Cel din urmă dezastru
Am ars împrejmuirile mele. Erau cărunte. În cenușa lor am aprins o țigară de foi și poate o frântură de Bach, nu mai știu. Toamnă.Tu nu ești. Sângele îmi șiroiește gări năpădite de frunze. Cer fracturat. Plouă femei triste din mâini. Pielea mea e un caiet în care închid cel din urmă dezastru: te iubesc.
de Camelia Radulian
Până la stele (Cum voi trai)
Mi-e teamă respirând să nu ucid Secunda asta veșnic trecătoare Să nu te pierd, mă osândesc să-nchid Pe veci, în mine, timpul cu zăvoare. Că uite, iar vin zorii și nu stiu Cum se zidește în salcâmi o veste, Că am iubit, că s-a făcut târziu, Și-n tine am rămas doar o poveste. Cum voi trăi dacă-ntr-o zi, plecând, Uita-vom despre tot ce ni se-ntâmplă...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Nostalgicul perfect sau ț-ai dracu să fiţi!
Nostalgicul emblematic, pur, etalon, e cel care vorbeşte DOAR despre nenorocitul ăla de serviciu pentru toţi, (agronom, dacă se poate, că sculer-matriţer era deja un vis prea frumos), despre ştergerea datoriilor, despre fabrici, uzine, tuneluri, hidrocentrale şi drumuri, despre îngheţata Polar, oh! bunătate planetară, păi cum să nu fie, dacă doar aia era?, despre savarinele cu un leu cin’zeci, şotronul din faţa blocului, elasticul, miuţa,...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Pământean, nelumesc
Te iubesc scotocind în amurg de cetăți Prin creneluri subțiri, desenându-te fin Pe o stradă de rând, sub o umbră de pin: Te iubesc princiar, doamna mea. Zvârcolit te iubesc, te respir fumegând Când îmi pui pe obraz, nufăr cald, fruntea ta Te iubesc în genunchi și în albul de nea Nelumesc și suav, draga mea. Mă-nfior,omenesc , așteptând printre ploi Cu o mână de...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Te iert
Te iert că m-ai iubit ca pe-un popas de lungi tăceri și vremuri dispărute Asemeni lor și eu, cu vorbe mute, te iert că m-ai iubit de bun rămas. Ca o absență-n care crește fum, mințind frumos, te mai aud prin semne, când timpul cerne vise peste perne; te iert că ești în ieri, și nu acum. Te iert c-ai vrut să uiți și să...
citeste mai departe ...
de Camelia Radulian
Verdele de rămas bun
Din poienele uitării, iarba nopții tot mai mult și mai mult, din altă vreme, și mai stins din partea stângă s-a ascuns foșnind sub praguri și sub somn de toamnă lungă. Cu ochi verzi, din verde frunza Verdele de ramas bun Și, trecându-mi iar câmpia peste coaste-n astă seară, iar fântâna – peste ochii plini de cețuri și de ploi, tu, râzând, te-ai strâns din...
citeste mai departe ...